”Ne-am obișnuit să credem că, dacă avem o stare de spirit proastă, atunci acest lucru are legătură cu anumiți factori externi, cu ceea ce s-a întâmplat în trecut sau cu ceea ce are loc în prezent. Dar subconștientul nostru cunoaște viitorul și noi reacționăm la acest viitor, fără a fi întotdeauna conștienți de asta.

Dacă noi înțelegem corect viitorul, dacă învingem tristețea, enervarea, supărarea, atunci schimbăm acest viitor în bine. În plan subtil, cauza și efectul adesea își schimbă locurile.”

”Suferințele ar trebui să nu ne îndemne la supărare, ci la iubire. Eșecurile și pierderile nu trebuie să ne îndemne către tristețe și descurajare, ci spre schimbare și dezvoltare.

Trebuie să învățăm să percepem orice situație din interior în mod corect și să înțelegem la ce ne servește. Fiecare problemă are o soluție. Și orice problemă, supărare sau necaz poate fi o oportunitate de a ajunge la nivelul următor.


Depresia cronică indică o incapacitate de a vă schimba și o nemulțumire care duc la o pierdere mare de energie.

Trebuie să luptați cu depresia, nu prin antidepresive, care vă îmbunătățesc dispoziția, ci prin schimbarea stării interioare.

Când știi cine ești, de unde ai venit și încotro te îndrepți, atunci frica, chinul și tristețea dispar încetul cu încetul.

Viața devine un joc frumos, iar principalul premiu, în acest joc, este iubirea.

Noi primim acest premiu periodic. Apoi, îl pierdem din naivitate și din incapacitatea de a-l menține, iar apoi, trecând prin încercări și suferințe, îl dobândim din nou. Și treptat sufletul nostru încetează să mai depindă de acele bunuri, la care noi ne închinam înainte.”

S.N. Lazarev

”Psihologia modernă nu poate să înțeleagă de ce omul care, după ce a fost promovat la muncă și a primit un salariu de două ori mai mare decât cel anterior, se spânzură brusc. În opinia psihologilor, emoțiile pozitive vindecă, ceea ce înseamnă că omul care a fost promovat ar trebui să se vindece de toate bolile, ar trebui să fie fericit și totul ar trebui să fie bine cu el dar, în schimb, acesta se sinucide. Din punctul de vedere al psihologiei clasice, această faptă nu poate fi explicată, dar haideți să încercăm să clarificăm ce se întâmplă cu un om în asemenea momente.

 

          La nivel exterior, omul are numai emoții pozitive însă, dacă el a simțit tristețe, depresie, o lipsă a dorinței de a trăi în momentul în care a avut neplăceri la locul de muncă, atunci toată această negativitate s-a acumulat în interior și a ieșit la suprafață nu atunci când se simțea rău ci, oricât ar fi de ciudat, în momentul în care se simțea bine. Dacă, atâta timp cât nu ați avut bani, dumneavoastă ați urât oamenii, v-ați lăcomit, v-ați mâhnit și nu ați mai dorit să trăiți, atunci toate aceste emoții și sentimente negative s-au acumulat în subconștient și, de îndată ce veți primi o sumă mare de bani și veți simți fericire, acestea se activează și va trebui să lucrați asupra lor.

 

          De asemenea, ați observat probabil că, de multe ori, la scurt timp după ce au primit o sumă mare de bani sau au avut parte de un mare succes, oamenii s-au îmbolnăvit grav sau asupra lor s-au abătut nenorociri, inclusiv moartea. Pentru a înțelege cum se poate ca un om, care a fost foarte norocos, care ar trebui să fie aparent fericit, să nu vrea să mai trăiască și să intre în depresie, trebuie să se știe că, în afară de conștient, omul are și suflet cu ajutorul căruia acesta gândește. Dacă sufletul unui om este atașat de această lume, atunci fericirea exterioară intensifică atașamentul. Prin urmare, crește agresivitatea care se transformă ulterior în depresie. Priviți ce rezultă: un val de fericire este urmat de un val subconștient de ură față de oameni și față de lume, apoi – față de tine însuți iar, în cele din urmă, omul se sinucide.”

 

SN Lazarev

”Nu mai reacționați la durere cu tristețe sau ură, învațați să păstrați iubirea și bucuria atunci când vă doare.”

SN Lazarev

Care este scopul și care sunt beneficiile practicilor online de grup?


”Rezultatele cercetărilor mele în domeniul bioenergiei sunt determinate de o activitate de peste 40 de ani în acest domeniu, de o înţelegere filozofică a lumii şi, de asemenea, de confirmarea întărită prin activitatea practică a principalelor ipoteze teoretice şi filozofice. În tot acest timp m-am străduit să descopăr cauzele stării fizice alarmante a oamenilor, să indic posibilităţile şi modalităţile schimbării acesteia.

În prezent, omenirea se confruntă cu probleme foarte serioase, viitorul nostru depinzând de rezolvarea sau nerezolvarea acestora. Lumea s-a obişnuit să creadă că principalele probleme ale omenirii sunt cauzate de dezechilibrul ecologic, de amenințarea unui război nuclear şi de alţi zeci de factori externi. În realitate, cauza principală a răului se află în omul însuși; pentru a schimba lumea, mai întâi ar trebui să ne schimbăm noi înşine. Dar să te schimbi pe sine este mult mai dificil decât să încerci să schimbi lumea înconjurătoare.

La baza schimbării spiritului și sufletului nostru ar trebui să se afle înțelegerea lumii înconjurătoare și o autodisciplină foarte mare. Acum, aceasta reprezintă o condiție obligatorie pentru supravieţuire. Este vorba de faptul că, în ultimii doi-trei ani, toate procesele energetice s-au intensificat pe Pământ şi, ceea ce în induism se numește „karmă”, Legea Talionului, acţionează acum de zeci de ori mai repede decât înainte.”

S.N. Lazarev

----------------------------------

Serghey Nikolaievici Lazarev se ocupă cu cercetarea structurilor de câmp informațional-energetice ale omului de la începutul anilor 1980. Din 1993 ține seminare, prezentări și lecții în toate orașele din țara natală precum și în Germania, Israel, Polonia, Cehia, Serbia și Ucraina. În anii ’90, a publicat 12 cărți din seria „Diagnosticarea karmei”, 6 cărți din seria „Experiența supraviețuirii” și 7 cărți din seria „Omul viitorului”, cărți vândute în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume. Din 1993 ține seminare, prezentări și lecții în toate orașele din țara natală precum și în țări precum Germania, Israel, Polonia, Cehia, Serbia și Ucraina. De-a lungul timpului, a înregistrat sute de lecții și cursuri pe care le pune la dispoziția cititorilor online, pe platformele sale din mai multe țări printre care și România. De peste 7 ani, a creat sistem unic de lucru cu oamenii, sub formă de ”practici de grup”, desfășurate în mod regulat de autor în regim online.

Nenumăratele mărturii din toată lumea, de la oameni care i-au citit cărțile, i-au vizionat seminarele sau au participat la practici, sunt dovada faptului că sistemul lui Lazarev chiar poate să vindece, poate reuni familiile destrămate, poate reconstrui destinele năruite și poate readuce speranță oamenilor care își pierduseră sensul vieții. Cititorii îl consideră pe S.N. Lazarev unul dintre cei mai mari învățători spirituali în viață.

De ce susține Lazarev practicile online de grup?


În fiecare zi, S.N. Lazarev primește mesaje din întreaga lume cu cereri disperate de ajutor. Întrucât îi este imposibil să răspundă tuturor solicitărilor, a renunțat la consultațiile individuale, care puteau ajuta un număr limitat de oameni, și a creat acest sistem unic de lucru, sub formă de ”practici de grup”, desfășurate în mod regulat de autor în regim online, pentru mai multe țări printre care și România.

Practicile online susținute de SN Lazarev vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la unul dintre cei mai apreciați parapsihologi din lume.

Pentru a ne îmbunătăți cu adevărat viața, este necesar să ne schimbăm atât în interior, cât și în exterior și este necesar să dedicăm timp dezvoltării noastre. Practica și aplicarea în viață a cunoștințelor dobândite sunt cele care asigură adevărata dezvoltare și adevăratul progres.

"Uneori ne confruntam cu o lipsă de înțelegere a legilor divine sau nu avem energia necesară pentru a ne schimba la interior”.

Practicile online susținute de SN Lazarev vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la unul dintre cei mai apreciați parapsihologi din lume.

Cu ajutorul practicilor de meditație, participanții sunt capabili să pătrundă cu blândețe în lumea lor interioară, să-și calmeze mintea prin simpla ascultare a vocii din meditație, să se concentreze pe deplin asupra sentimentelor și senzațiilor lor și să treacă prin momentele necesare pentru a se întoarce din meditație deja într-o stare reînnoită.

Regularitatea acestor practici îi ajută pe participanți, pas cu pas, să-și îmbunătățească starea interioară, să se umple de energie vitală și să-și atingă obiectivele.

Practica nu este interactivă, nu sunteți văzut(ă) sau auzit(ă) în timpul practicii și nu trebuie să faceți nimic decât să vă creați un mediu în care vă simțiți confortabil și să vă relaxați în timp ce urmăriți transmisiunea cu Sergey N. Lazarev.

Timp de aproximativ 1 oră, participanții urmăresc transmisiunea ”live” (toți în același timp). Prin faptul că toți participanții se conectează în același moment la informația prezentată, se creează un flux energetic, puternic, comun, care ii unește. În ziua și la ora stabilită (Duminică la ora 13), SN Lazarev intră în stare de meditație și se conectează în plan subtil, în același timp cu participanții, la acest câmp comun care se formează, susținând-ul energetic și lucrând asupra acestuia.

Practicile online de grup, pe lângă informație, au menirea de a menține toti participanții conectați, în același moment, pentru a se forma acel câmp comun, asupra căruia SN Lazarev lucrează.

”Cel mai bun remediu pentru tristețe” - S.N. Lazarev

Practică online de grup 26 Octombrie 2025 - Ora 13:00

Preț participare: 180 Lei

PENTRU CINE ESTE PRACTICA NOASTRĂ?

Practica „Cel mai bun remediu pentru tristețe” este benefică oricărui om, dar în mod special celui care:


– Experimentează stări depresive;

– Se simte pustiit(ă) și simte o pierdere a energiei vitale;

– Se confruntă cu o stimă de sine redusă și o încredere în sine scăzută;

– Nu știe ce își dorește;

– Simte că si-a pierdut calea și rătăcește în întuneric;

– Este cuprins(ă) de sentimentul de disperare;

– Se simte nemulțumit(ă) de sine și de lumea din jur.

Despre practică: 

Tristețea, descurajarea și disperarea apar atunci când ne pierdem scopul și nu vedem viitorul așa cum am vrea noi să fie. Când nu credem în noi înșine sau în ceilalți. Când nu vedem calea prin care să ne realizăm dorințele. Când nu putem accepta pierderea. Când ne simțim dezamăgiți.

Tristețea este o nemulțumire profundă față de sine, fata de destin, fata de lumea din jur.

Persoana își dorea ceva de la destin și de la viitor, dar visele și speranțele sale s-au prăbușit. Ca urmare, ea nu-și mai iubește viitorul, soarta sau pe sine.

O descurajare lungă și intensă trece în subconștient și devine un program puternic de autodistrugere.

În primul rând, pentru a ieși din această stare, este necesar să ne amintim că scopul principal al omului este o aspirație interioară către Divin, o dezvoltare și unire cu Creatorul. Dumnezeu este etern, este imposibil să pierzi acest scop - prin urmare, în orice condiții omul va supraviețui.

În al doilea rând, trebuie să învățăm să percepem orice situație din interior în mod corect și să înțelegem la ce ne servește. Fiecare problemă are o soluție. Și orice problema, supărare sau necaz poate fi o oportunitate de a ajunge la nivelul următor.

Cu ajutorul acestei practici veți putea să vă schimbați percepția asupra dificultăților vieții, să învățați să renunțați mai ușor la probleme și să vă relaxați in interior, să simțiți valul de energie benefică și să conștientizați direcția în care doriți să vă deplasați mai departe, să simțiți bucurie, entuziasm și dorința de a rezolva orice probleme care ne sunt date de soartă, să simțiți dragoste și credință în voi înșivă și în destinul vostru.


După practică.....:

– Veți simți o senzație de zbor și ușurință;

– Vă va fi mult mai ușor să găsiți răspunsuri la întrebări;

– Veți elibera nemulțumirile și pretențiile față de lume;

– Veți simți unitate și iubire;

– Veți găsi o punte către propriul suflet;

– Veți putea să obțineți un sens și încredere în sine;

Cum se va desfașura practica?

Vă așteaptă o introducere din partea lui Serghei Nikolaevici Lazarev și o practică meditativă în timpul căreia, pe fundalul unei muzici liniștitoare, ghidați de autor, veți lucra cu propria persoană.

Participanți din întreaga lume se vor aduna împreună pentru a se concentra pe starea de iubire necondiționată, pentru a privi într-o manieră nouă evenimentele din viața lor și a accesa o energie nouă, ce îi va ajuta să avanseze în ceea ce privește schimbarea de sine grea, dar fericită.

Lucrul cu sine în grup va crea un câmp comun de energie, care va uni forțele tuturor participanților, ceea ce va permite fiecărei persoane să obțină cele mai bune rezultate.


În ziua de Duminică, începând cu ora 13, ora României, în stare de meditație, S.N. Lazarev va lucra asupra câmpului comun care se formează.

Practica nu este interactivă, nu sunteți vazut(ă) sau auzit(ă) in timpul practicii și nu trebuie să faceți nimic decât să vă creați un mediu în care vă simțiți confortabil și să vă relaxați in timp ce urmăriți transmisiunea ”live” cu Sergey N. Lazarev.

Practicile online de grup vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la Serghey Lazarev si, pe lângă informație, au ca scop menținerea unei stări interioare armonioase, îi ajută pe participanți să obțină relaxare, pace interioară, ușurință și liniște sufletească.

Participanții la practicile de grup pot urmări ulterior înregistrarea în Școala SN Lazarev timp de 7 zile deoarece eficiența acestui format de lucru cu sine constă tocmai în unirea oamenilor pentru lucrul comun în grup într-un anumit timp.

Accesul la înregistrarea practicii este întrerupt după cele 7 zile, practica nefiind disponibilă ulterior decât dacă SN Lazarev decide să reia practica si se re-organizeaza desfășurarea acesteia în grup.

Practicile funcționează diferit. Doar pentru informație exista cursuri pe care dl Lazarev le pune la dispoziție în limba română, le găsiți pe toate in Școala SN Lazarev.

În timpul transmisiunii ”live” din ziua de Duminică, ora 13:00, practica va avea subtitrare în limba română (fără traducere audio) dar, ulterior, timp de 7 zile, va fi disponibilă separat și varianta cu audio în limba română.

”Cel mai bun remediu pentru tristețe” - S.N. Lazarev

Practică online de grup 26 Octombrie 2025 - Ora 13:00

Preț participare: 180 Lei


Extras practică online de grup susținută de Sergey N. Lazarev


„A fost ceva netrăit pâna acum...parcă între Cer și suflet a fost o legătură directă, fară intermediari, de înteles a iubirii...ceva unic, toate golurile sufletești s-au umplut și vreau să mențin starea permanent...radiez...ceea ce vă doresc si vouă... mă aștept la reacții din exterior...dar acum știu cum sa le accept / primesc...cred ca știu...la asta trebuie sa lucrăm intens...să menținem starea asta inălțatoare... Eu vă multumesc... cred că faptul ca suntem toți în aceeași intenție contează mult...!”

— Alina, participant practică online

CINE ESTE

Sergey Nicolaevich Lazarev


S.N. Lazarev este cunoscut de milioane de oameni din întreaga lume ca autor a numeroase cărți despre calea spirituală, cercetător, filosof, psiholog.

SN Lazarev este autor al unor serii de cărți - „Diagnosticarea Karmei”, „Omul viitorului”, „Experiența supraviețuirii”, în total 40 titluri publicate și traduse în 16 limbi.

În opera lui realizează o sinteza a științei și religiei, a pedagogiei, psihologiei și medicinei. Cercetările sale permit înțelegerea semnificației cărților sacre precum Biblia, Coranul, Tora și Bhagavad Gita.

SN Lazarev a reușit să urmărească relația cauză-efect dintre viziunea asupra lumii a unei persoane și evenimentele care au loc cu el, cu starea și viitorul său fizic și mental.


Peste 10000 de participanți

în România la practicile susținute până acum.


Cristina

„Am participat si la prima meditatie organizata, dar aceasta a fost minunata! Am simtit o bucurie si o pace interioara divina! Va multumesc din suflet tuturor celor care ati facut posibil, prin eforturi mari, ca noi astazi sa participam la o astfel de experienta! Si multumesc din suflet SN Lazarev ca existati! ”


Doina

„Dacă aș putea exprima în cuvinte valurile de iubire care mă cuprind în timpul meditațiilor ghidate de SN Lazarev si felul în care mă fac să mă simt și să văd viața, să o accept… dar, din păcate nu pot exprima, acest lucru poate fi trăit doar de participanții la practică. Dar pot spune că este absolut minunat, înălțător și recomand tuturor cu cea mai mare căldură!!❤”

Tatiana

„La nivel de corp și minte ( exterior) este ușor de redat in cuvinte , dar la nivel de suflet , eu nu găsesc cuvinte , sunt obișnuita cu meditatiile dar acum e o senzație noua. Sper sa reușesc sa o înțeleg . Pace și armonie💟”

Gabriela

”Recunostința și iubire pt această meditație ❤🙏....am avut așa o stare minunată, plină de iubire infinită și recunostința pentru tot Universul și pentru toate ființele ❤multumesc, multumesc, multumesc ❤🙏


Georgiana

”Eu am făcut meditația și pot spune că...pe lângă faptul ca te duce într-o stare de relaxare extraordinară și vindecare.....ajută foarte mult!!!”

Simona

„A fost DIVIN, simt ca plutesc . Multumesc cu recunostiinta pentru acest dar si pentru munca depusa.”

”Cel mai bun remediu pentru tristețe” - S.N. Lazarev

Practică online de grup 26 Octombrie 2025 - Ora 13:00

Preț participare: 180 Lei

Dragi cititori!

Numarul celor care vor să se schimbe cu adevărat crește, acest lucru mă bucură mult!

„Încă din primele cărți, cu 25 de ani în urmă, spuneam că în anul 2020 va fi o energie nouă și că vor începe schimbări serioase. Acestea au început după anul 2012, însă schimbările importante și cele de dimensiuni mari încep chiar acum.

Este necesar ca oamenii să înceapă să se schimbe. Dacă un om nu dorește să se schimbe, cum este el ajutat? El este ajutat prin epidemii, cataclisme, cutremure... Din această cauză este important să înțelegem cum să ne comportăm corect.

Cu cât suntem mai armonioși, cu cât există mai multă iubire în suflet cu atât de adaptăm la lumea din jur cu atât noi putem să supraviețuim. Este foarte important să fim flexibili, să fim blânzi și pregătiți pentru schimbare și dezvoltare.

Pentru a ne schimba și a ne adapta la lumea din jur avem nevoie de energie. De unde luăm această energie? Principala energie vitală noi nu o primim prin mâncare, ci prin sufletele noastre. Această energie pătrunde în sufletul nostru atunci când există iubire în suflet.

De ce? Pentru ca Cel de Sus este sursa energiei. Dumnezeu este iubire și, cu cât există mai multă iubire în sufletul nostru cu atât suntem mai înclinați spre iubire, blândețe, milă, compasiune, cu atât mai mult apare energia în sufletul nostru. 

Această energie ne oferă viitorul și permite urmașilor noștri să supraviețuiască și nouă ne păstrează sănătatea. Așteptăm cu bucurie momentul practicii, lucrul în comun va uni câmpurile energetice și va spori șansele participanților de a simți mai intens noua energie.”


- Autorul Serghey N Lazarev