Spiritualitatea ocupă primul loc în viața dumneavoastră?
Autodezvoltarea constantă, cursurile de dezvoltare personală, cititul zilnic al cărților, practicile spirituale — la prima vedere, ce ar putea fi rău în munca asupra propriei persoane?
”❗️ - Da, de dorința permanentă de autoperfecționare ne putem atașa.”
Iată 4 dintre capcanele subtile ale autodezvoltării:
1. Apare mândria și sentimentul de superioritate, care îngreunează sufletul.
Începi să-i judeci pe ceilalți, să-i privești de sus pe cei care „nu sunt la nivelul tău”, care nu citesc cărțile „potrivite” sau nu fac practicile „corecte”.
„Eu mă dezvolt, iar ei — nu”, „Eu sunt iluminat”, „Eu, spre deosebire de ei, știu ceea ce trebuie”.
2. Se formează o nouă dependență.
Începi să tânjești după realizări pe calea spirituală, să te compari cu alții, să aștepți cu încordare „aprobarea” maeștrilor spirituali. Nu mai ai încredere în tine, ci aștepți opinia celor cu autoritate, din exterior.
3. Ignori problemele materiale.
Dependența de spiritualitate poate fi mai periculoasă decât dependența de material. Dorința de „spiritual” poate deveni o modalitate de a evita problemele reale din viața de zi cu zi — în familie, în relații, la muncă, în viața cotidiană.
4. Îți pierzi capacitatea de a iubi din inimă și trăiești adesea „în minte”.
Atunci când atașamentul față de spiritualitate ajunge pe primul loc, în suflet se răcește sentimentul autentic al iubirii. Apoi, are loc o „purificare”, în care renunțăm la principii, idealuri și concepții.
„Îmbunătățirea” continuă a propriei persoane împiedică trăirea acceptării reale și a iubirii față de sine. Ne impunem tot mai multe cerințe și condiții.
❤️ Readucerea iubirii pe primul loc în suflet este un proces deloc simplu.
Aceastei teme profunde îi este dedicată noua practică online de grup a lui Serghei Nikolaevici Lazarev: „Învingerea atașamentului de spiritualitate”.
„Spiritualitatea fără iubire poate deveni o cale către distrugere”
Trădarea iubirii de dragul idealurilor și capacităților reprezintă una dintre capcanele subtile ale autodezvoltării
”De curând... un cunoscut al meu a spus: „Totul este clar. Abia recent, eu am început să conștientizez, să simt cu adevărat anumite lucruri”.
I-am explicat că, oricât de inteligent ar fi un om, mintea lui nu va dobândi niciodată o înțelegere profundă atâta timp cât nu va avea iubire. Deoarece înțelegerea înseamnă unirea contrariilor. Și doar prin intermediul iubirii, prin suflet, se poate să le unești, adică să ne atingem de adevăr. Iar atâta timp cât nu avem iubire, mintea noastră poate măsura, evalua într-un mod logic totul, dar nu poate înțelege.”
S.N. Lazarev
Mulți dintre noi aspirăm să devenim „cea mai bună versiune a noastră” – ne dezvoltăm mintea și intuiția, explorăm cunoștințele spirituale, încercăm să trăim conform conștiinței și să ne comportăm corect. Dar de ce, cu cât aspirăm mai mult la „idealuri înalte”, cu atât reacționăm mai dureros la nedreptate, condamnăm oamenii și devenim mai agresivi?
Acesta este „atașamentul de spiritualitate” — o stare în care idealurile devin mai importante decât compasiunea, iar principiile — mai importante decât iubirea. Fără să ne dăm seama, începem să ne închinăm propriului intelect, propriilor abilități și sentimentului de dreptate, ceea ce îndepărtează sufletul de armonie și îl face mai vulnerabil.
Spiritualitatea – o mare responsabilitate
”Revizuindu-mi propria atitudine față de noțiunea de spiritualitate, eu am realizat că lumea materială are legătură cu trecutul, iar spiritualul este legat de viitor. Închinarea la lucrurile spirituale înseamnă închinarea la viitor, scopuri, idealuri, închinarea la conștiința colectivă.
Închinarea la ceea ce este spiritual duce la faptul că noi simțim unitatea cu ceilalți oameni nu doar la interior, ci și la exterior. Din această cauză apare un altruism fără limite, când omul trăiește pentru alții, „funcționând” într-un regim de autodistrugere. În plus, apare dorința de a-i alinia pe toți după un singur tipar și de a-i face să semene cu sine. ”Toți trebuie să corespundă idealurilor mele” - și apare mânia și judecata, dacă acest lucru nu se întâmplă.
Închinarea la spiritualitate dă naștere unor probleme, care nu sunt vizibile, dar care provoacă niște consecințe grave. S-a dovedit că a deține spiritualitate este o responsabilitate foarte mare.
Nu am întâlnit în filosofia indiană informații potrivit cărora spiritualitatea poate fi periculoasă. Orice capacități, posibilități de a accesa planurile spirituale sunt considerate, fără îndoială, un bine. Dacă există informații despre pericolul spiritualității, atunci acestea sunt codificate.
Spiritualitatea are legătură cu mintea noastră conștientă, cu gândurile noastre.
Una dintre principalele practici orientale o reprezintă oprirea conștiinței: pentru a fi în armonie și în echilibru, este necesar să ne detașăm de toate aspectele existenței. Însă această cunoaștere este prezentată la nivelul practicilor, fără explicații, fără o viziune sistemică asupra unei astfel de noțiuni precum spiritualitatea.
Din perspectiva iudaismului, spiritualitatea este fără echivoc un bine. Dar în iudaism, totuși se vorbește despre pericolul spiritualității. Este vorba despre faptul că noțiunea de spiritualitate este legată de planurile subtile, de viitor. Pătrunderea în viitor poate fi periculoasă pentru o persoană. În momentul în care un om pătrunde în viitor și încearcă să-l conducă, lui îi crește orgoliul. Atunci când un om, controlând viitorul, obține sănătate, bunuri materiale, își crește bunăstarea, interesul său personal egoist se intensifică.
Viitorul este teritoriul lui Dumnezeu. De aceea, omul care poate să vadă viitorul, să se amestece în viitor trebuie să simtă prioritatea voii divine și faptul că voia sa este secundară, mai bine zis, să aibă o astfel de calitate precum smerenia. În caz contrar, „eul” lui ajunge pe primul plan și el începe inevitabil să se închine la spiritualitate în detrimentul iubirii.
În momentul în care omul simte voia divină și vede viitorul, el trebuie să se comporte într-un mod corect: să nu se pună mai sus decât ceilalți, să nu aibă o atitudine interesată față de propriile cunoștințe și grija sa principală trebuie să fie grija pentru propriul suflet.
În momentul în care oamenii se unesc – se adună – în jurul unei anumite idei, se formează ceea ce numim un „egregor”.
Atunci când oamenii se unesc sub semnul iubirii, al credinței și al moralității, acest lucru se reflectă asupra lor înșiși dar influențează și întreaga lume din jur. Capacitățile acestora cresc – posibilitățile de schimbare cresc. De aceea, practica reprezintă o oportunitate de a ne uni cu toții pentru o anumită perioadă de timp și de a ne mișca în direcția Celui de Sus – a iubirii, a schimbării benefice a sufletelor noastre:
Cum se va desfășura practica?
Participanți din întreaga lume se vor aduna împreună pentru a se concentra pe starea de iubire necondiționată, pentru a privi într-o manieră nouă evenimentele din viața lor și a accesa o energie nouă, ce îi va ajuta să avanseze în ceea ce privește schimbarea de sine grea, dar fericită.
Conținutul practicii:
1. Introducerea
Veți viziona un cuvânt introductiv, în care Serghei Nikolaevici va explica tema practicii și va pregăti o setare pe direcția lucrului cu sine la interior.
2. Imersiunea în practică
Veți urmări ghidarea autorului pe fundalul unui videoclip meditativ, detașându-vă și cufundându-vă în sentimentele dumneavoastră profunde. Pauzele suplimentare din practică vă vor oferi posibilitatea să lucrați asupra momentelor / aspectelor importante din viața dvs.
3. Încheierea
Pe o melodie blândă și relaxantă, veți reveni treptat în momentul prezent, simțindu-vă reînnoiți și plini de armonie.
Lucrul cu sine în grup va crea un câmp comun de energie, care va uni forțele tuturor participanților, ceea ce va permite fiecărei persoane să obțină cele mai bune rezultate.
În timpul transmisiunii ”live” din ziua de Duminică, ora 13:00, practica va avea subtitrare în limba română (fără traducere audio) dar, ulterior, va fi disponibilă separat și varianta cu audio în limba română.
În ziua de Duminică, începând cu ora 13, ora României, în stare de meditație, S.N. Lazarev va lucra asupra câmpului comun care se formează.
Practica nu este interactivă, nu sunteți vazut(ă) sau auzit(ă) in timpul practicii și nu trebuie să faceți nimic decât să vă creați un mediu în care vă simțiți confortabil și să vă relaxați in timp ce urmăriți transmisiunea ”live” cu Sergey N. Lazarev.
Practicile online de grup vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la Serghey Lazarev si, pe lângă informație, au ca scop menținerea unei stări interioare armonioase, îi ajută pe participanți să obțină relaxare, pace interioară, ușurință și liniște sufletească.
Participanții la practicile de grup pot urmări ulterior înregistrarea în Școala SN Lazarev timp de 7 zile deoarece eficiența acestui format de lucru cu sine constă tocmai în unirea oamenilor pentru lucrul comun în grup într-un anumit timp.
Accesul la înregistrarea practicii este întrerupt după cele 7 zile, practica nefiind disponibilă ulterior decât dacă SN Lazarev decide să reia practica si se re-organizează desfășurarea acesteia în grup.
Practicile funcționează diferit. Doar pentru informație exista cursuri pe care dl Lazarev le pune la dispoziție în limba română, le găsiți pe toate in Școala SN Lazarev.
CINE ESTE
Sergey Nicolaevich Lazarev
Serghey Nikolaievici Lazarev se ocupă cu cercetarea structurilor de câmp informațional-energetice ale omului de la începutul anilor 1980. Din 1993 ține seminare, prezentări și lecții în toate orașele din țara natală precum și în Germania, Israel, Polonia, Cehia, Serbia și Ucraina. În anii ’90, a publicat 12 cărți din seria „Diagnosticarea karmei”, 6 cărți din seria „Experiența supraviețuirii” și 7 cărți din seria „Omul viitorului”, cărți vândute în peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume. Din 1993 ține seminare, prezentări și lecții în toate orașele din țara natală precum și în țări precum Germania, Israel, Polonia, Cehia, Serbia și Ucraina. De-a lungul timpului, a înregistrat sute de lecții și cursuri pe care le pune la dispoziția cititorilor online, pe platformele sale din mai multe țări printre care și România. De peste 7 ani, a creat sistem unic de lucru cu oamenii, sub formă de ”practici de grup”, desfășurate în mod regulat de autor în regim online.
Nenumăratele mărturii din toată lumea, de la oameni care i-au citit cărțile, i-au vizionat seminarele sau au participat la practici, sunt dovada faptului că sistemul lui Lazarev chiar poate să vindece, poate reuni familiile destrămate, poate reconstrui destinele năruite și poate readuce speranță oamenilor care își pierduseră sensul vieții. Cititorii îl consideră pe S.N. Lazarev unul dintre cei mai mari învățători spirituali în viață.
”Rezultatele cercetărilor mele în domeniul bioenergiei sunt determinate de o activitate de peste 40 de ani în acest domeniu, de o înţelegere filozofică a lumii şi, de asemenea, de confirmarea întărită prin activitatea practică a principalelor ipoteze teoretice şi filozofice. În tot acest timp m-am străduit să descopăr cauzele stării fizice alarmante a oamenilor, să indic posibilităţile şi modalităţile schimbării acesteia.
În prezent, omenirea se confruntă cu probleme foarte serioase, viitorul nostru depinzând de rezolvarea sau nerezolvarea acestora. Lumea s-a obişnuit să creadă că principalele probleme ale omenirii sunt cauzate de dezechilibrul ecologic, de amenințarea unui război nuclear şi de alţi zeci de factori externi. În realitate, cauza principală a răului se află în omul însuși; pentru a schimba lumea, mai întâi ar trebui să ne schimbăm noi înşine. Dar să te schimbi pe sine este mult mai dificil decât să încerci să schimbi lumea înconjurătoare.
La baza schimbării spiritului și sufletului nostru ar trebui să se afle înțelegerea lumii înconjurătoare și o autodisciplină foarte mare. Acum, aceasta reprezintă o condiție obligatorie pentru supravieţuire. Este vorba de faptul că, în ultimii doi-trei ani, toate procesele energetice s-au intensificat pe Pământ şi, ceea ce în induism se numește „karmă”, Legea Talionului, acţionează acum de zeci de ori mai repede decât înainte.”
S.N. Lazarev
-------------------------------
De ce susține S.N. Lazarev
practicile online de grup?
Care este scopul și care sunt beneficiile
practicilor online de grup?
În fiecare zi, S.N. Lazarev primește mesaje din întreaga lume cu cereri disperate de ajutor. Întrucât îi este imposibil să răspundă tuturor solicitărilor, a renunțat la consultațiile individuale, care puteau ajuta un număr limitat de oameni, și a creat acest sistem unic de lucru, sub formă de ”practici de grup”, desfășurate în mod regulat de autor în regim online, pentru mai multe țări printre care și România.
Practicile online susținute de SN Lazarev vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la unul dintre cei mai apreciați parapsihologi din lume.
Pentru a ne îmbunătăți cu adevărat viața, este necesar să ne schimbăm atât în interior, cât și în exterior și este necesar să dedicăm timp dezvoltării noastre. Practica și aplicarea în viață a cunoștințelor dobândite sunt cele care asigură adevărata dezvoltare și adevăratul progres.
"Uneori ne confruntam cu o lipsă de înțelegere a legilor divine sau nu avem energia necesară pentru a ne schimba la interior”.
Practicile online susținute de SN Lazarev vin ca un ajutor energetic primit de la distanță de la unul dintre cei mai apreciați parapsihologi din lume.
Cu ajutorul practicilor de meditație, participanții sunt capabili să pătrundă cu blândețe în lumea lor interioară, să-și calmeze mintea prin simpla ascultare a vocii din meditație, să se concentreze pe deplin asupra sentimentelor și senzațiilor lor și să treacă prin momentele necesare pentru a se întoarce din meditație deja într-o stare reînnoită.
Regularitatea acestor practici îi ajută pe participanți, pas cu pas, să-și îmbunătățească starea interioară, să se umple de energie vitală și să-și atingă obiectivele.
Practica nu este interactivă, nu sunteți văzut(ă) sau auzit(ă) în timpul practicii și nu trebuie să faceți nimic decât să vă creați un mediu în care vă simțiți confortabil și să vă relaxați în timp ce urmăriți transmisiunea cu Sergey N. Lazarev.
Timp de aproximativ 1 oră, participanții urmăresc transmisiunea ”live” (toți în același timp). Prin faptul că toți participanții se conectează în același moment la informația prezentată, se creează un flux energetic, puternic, comun, care ii unește. În ziua și la ora stabilită (Duminică la ora 13), SN Lazarev intră în stare de meditație și se conectează în plan subtil, în același timp cu participanții, la acest câmp comun care se formează, susținând-ul energetic și lucrând asupra acestuia.
Practicile online de grup, pe lângă informație, au menirea de a menține toti participanții conectați, în același moment, pentru a se forma acel câmp comun, asupra căruia SN Lazarev lucrează.
Extras practică online de grup susținută de Sergey N. Lazarev
„A fost ceva netrăit pâna acum...parcă între Cer și suflet a fost o legătură directă, fară intermediari, de înteles a iubirii...ceva unic, toate golurile sufletești s-au umplut și vreau să mențin starea permanent...radiez...ceea ce vă doresc si vouă... mă aștept la reacții din exterior...dar acum știu cum sa le accept / primesc...cred ca știu...la asta trebuie sa lucrăm intens...să menținem starea asta inălțatoare... Eu vă multumesc... cred că faptul ca suntem toți în aceeași intenție contează mult...!”
— Alina, participant practică online
Milioane de cititori și participanți la sesiunile cu Sergey Lazarev din întreaga lume au mărturisit că cel mai simplu contact cu informația autorului (prin intermediul cărților, seminariilor sau a practicilor ghidate) a produs constientizari surprinzatoare in legatura cu cauza problemei cu care se confruntau. De multe ori, doar simpla conștientizare a adus îmbunătățiri substanțiale și i-a ajutat în rezolvarea celor mai grave probleme.
Peste 5000 de participanți
în România la edițiile trecute
Cristina
„Am participat si la prima meditatie organizata, dar aceasta a fost minunata! Am simtit o bucurie si o pace interioara divina! Va multumesc din suflet tuturor celor care ati facut posibil, prin eforturi mari, ca noi astazi sa participam la o astfel de experienta! Si multumesc din suflet SN Lazarev ca existati! ”
Doina
„Dacă aș putea exprima în cuvinte valurile de iubire care mă cuprind în timpul meditațiilor ghidate de SN Lazarev si felul în care mă fac să mă simt și să văd viața, să o accept… dar, din păcate nu pot exprima, acest lucru poate fi trăit doar de participanții la practică. Dar pot spune că este absolut minunat, înălțător și recomand tuturor cu cea mai mare căldură!!❤”
Tatiana
„La nivel de corp și minte ( exterior) este ușor de redat in cuvinte , dar la nivel de suflet , eu nu găsesc cuvinte , sunt obișnuita cu meditatiile dar acum e o senzație noua. Sper sa reușesc sa o înțeleg . Pace și armonie💟”
Gabriela
”Recunostința și iubire pt această meditație ❤🙏....am avut așa o stare minunată, plină de iubire infinită și recunostința pentru tot Universul și pentru toate ființele ❤multumesc, multumesc, multumesc ❤🙏
Georgiana
”Eu am făcut meditația și pot spune că...pe lângă faptul ca te duce într-o stare de relaxare extraordinară și vindecare.....ajută foarte mult!!!”
Simona
„A fost DIVIN, simt ca plutesc . Multumesc cu recunostiinta pentru acest dar si pentru munca depusa.”
Dragi cititori!
Numarul celor care vor să se schimbe cu adevărat crește, acest lucru mă bucură mult!
„Încă din primele cărți, cu 25 de ani în urmă, spuneam că în anul 2020 va fi o energie nouă și că vor începe schimbări serioase. Acestea au început după anul 2012, însă schimbările importante și cele de dimensiuni mari încep chiar acum.
Este necesar ca oamenii să înceapă să se schimbe. Dacă un om nu dorește să se schimbe, cum este el ajutat? El este ajutat prin epidemii, cataclisme, cutremure... Din această cauză este important să înțelegem cum să ne comportăm corect.
Cu cât suntem mai armonioși, cu cât există mai multă iubire în suflet cu atât de adaptăm la lumea din jur cu atât noi putem să supraviețuim. Este foarte important să fim flexibili, să fim blânzi și pregătiți pentru schimbare și dezvoltare.
Pentru a ne schimba și a ne adapta la lumea din jur avem nevoie de energie. De unde luăm această energie? Principala energie vitală noi nu o primim prin mâncare, ci prin sufletele noastre. Această energie pătrunde în sufletul nostru atunci când există iubire în suflet.
De ce? Pentru ca Cel de Sus este sursa energiei. Dumnezeu este iubire și, cu cât există mai multă iubire în sufletul nostru cu atât suntem mai înclinați spre iubire, blândețe, milă, compasiune, cu atât mai mult apare energia în sufletul nostru.
Această energie ne oferă viitorul și permite urmașilor noștri să supraviețuiască și nouă ne păstrează sănătatea. Așteptăm cu bucurie momentul practicii, lucrul în comun va uni câmpurile energetice și va spori șansele participanților de a simți mai intens noua energie.”
- Autorul Serghey N Lazarev
Școala LazarevSN
este noua platformă de cursuri, meditatii, sunete de vindecare si alte materiale online produse de Sergey N. Lazarev.
Ve așteptăm cu drag s vă înscrieți la școală!