”Este timpul să intrăm într-o nouă etapă, în care diagnosticarea karmei va fi secundară, preocuparea cea mai importantă fiind acum schimbarea reală a omului.

Acest curs va fi primul pas spre înțelegerea destinului personal, spre lucrul orientat asupra dezvoltării propriului suflet, spre descoperirea iubirii necondiționate față de sine și față de Univers.”

 S.N. Lazarev

  • O CHINTESENŢĂ A EXPERIENȚEI REZULTATE DIN PESTE 35 DE ANI DE CERCETĂRI ȘI PRACTICĂ
  • INFORMAȚII UNICE REVELATOARE
  • PRACTICI INDIVIDUALE GHIDATE
  • MEDITAȚII ÎNĂLȚĂTOARE ÎNCĂRCATE CU ENERGIA VINDECĂTOARE A AUTORULUI
  • 30 DE ZILE TRANSFORMATOARE

CEL MAI IMPORTANT PAS CATRE OBȚINEREA IUBIRII NECONDIȚIONATE ȘI VINDECAREA SUFLETULUI

”În prezent, ne aflăm într-o etapă de schimbări majore, profunde și de o muncă serioasă a fiecăruia asupra sa. Pe toată planeta noastră urmează o perioadă foarte difcilă și multe lucruri depind de fiecare dintre noi. Starea interioară a fiecărui om și capacitatea sa de a se schimba în bine, de a iubi și de a ierta nu sunt importante doar pentru vindecarea bolilor și pentru îmbunătățirea destinului, dar au și o însemnătate foarte mare pentru a ne ajuta oamenii apropiați, urmașii, țara natală și chiar întreaga omenire. 


Acum, ca niciodată înainte, noi toți avem nevoie de schimbări benefice pentru a dobândi o stare interioară armonioasă care ne va permite să avem reacții corecte față de evenimentele din lumea înconjurătoare, sentimente corecte și un comportament corect. Însăși existența și soarta noastră viitoare depind de acest proces de evoluție. 


Este necesar să ne deplasăm treptat de la interesele trupului către interesele conștientului, apoi, de la conștient către interesele sufletului, iar apoi, de la interesele sufletului către iubire și prioritatea iubirii față de Dumnezeu, ca direcție principală.”

S.N. LAZAREV

Ca urmare a cercetărilor care au durat peste 35 de ani, fiind dotat cu capacități extrasenzoriale și având acces la planurile subtile, Sergey N Lazarev a identificat și a clasificat cauzele tuturor tipurilor de probleme cu care se confruntă omenirea în ziua de astăzi si a creat un sistem unic de diagnosticare si tratament.

Cercetările lui Sergey Nikolaevici Lazarev în domeniul studiului legilor existenței sunt unice în întreaga lume, reputația lui depășind de peste 25 de ani granițele tării de origine datorită numărului impresionant de vindecări pe care le-au experimentat pacienții și cititorii săi, precum și ca urmare a milioane de mărturii ale oamenilor care își rezolvaseră în mod uimitor situații tragice de viață în urma cărților citite sau a participării la seminarele sale.

Sergey Nikolaevich Lazarev a făcut și face eforturi permanente pentru a oferi oamenilor îndrumarea și sprijinul necesar în drumul către cunoaștere, dezvoltare, schimbare și vindecare. A scris zeci de cărți, a ținut nenumărate seminare, a înregistrat un mare număr de materiale video si susține în prezent practicile online de grup pe mai multe tematici diferite care lucrează asupra sufletului, asupra spiritului/conștiinței și asupra corpului fizic.

Mulți oameni, după ce au făcut cunoștință cu cercetările lui S.N. Lazarev, au perceput veridicitatea acestora și valoarea practică enormă în ceea ce privește schimbarea în bine a propriei vieți. Nu este un secret pentru nimeni faptul că asimilarea oricăror cunoștințe se realizează cel mai ușor și eficient sub îndrumarea unui mentor experimentat, care atrage atenția discipolilor săi asupra aspectelor esențiale și le explică și cum să aplice cunoștințele dobândite în practică. S.N. Lazarev le-a pregătit o surpriză minunată cititorilor săi, elaborând un curs special, care este construit chiar pe aceste principii. 


În cursul anului 2022 Sergey N Lazarev a lucrat intens la dezvoltarea unui nou format structurat în așa fel încât cei care își doresc cu adevărat să își îmbunătățească viața să o poată face în mod sistemic, pentru a avea cu adevărat rezultate.

O primă etapă premergătoare a fost finalizată la începutul anului 2023 si fost deja desfasurată în mod repetat pe parcursul mai multor luni și în România sub forma practicii individuale aplicate ghidate de SN Lazarev cu numele ”Lucrul cu sine în 10 pași”.

În același format de lucru cu sine, practica ”Vindecarea sufletului” continuă lucrul cu sine abordând aceleași concepte esențiale în dezvoltarea oricărui om, doar că de această dată într-o formă mai amplă și cu o cantitate mai mare de informatie, dar foarte bine structurată, astfel încât sa fie ușor înțeleasă, asimilată și mai ales aplicată.


”Este o mare binecuvântare să fim contemporani cu dvs și mai mult, să avem și posibilitatea de a beneficia, în țara noastră, de învățaturile și energia plină de iubire pe care o transmiteți oamenilor ajutându-i să își rezolve cele mai grave probleme și să iși schimbe viața! Vă mulțumesc infinit pentru tot ceea ce faceți si îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a salvat călăuzindu-mă să vă descopăr și oferindu-mi această minunată șansă de a mă vindeca pe mine și pe cei apropiați mie.”

Oana V. – participantă practică ”Lucrul cu sine în 10 pași”


AUTORUL — S. N. LAZAREV

DESPRE NOUL SĂU CURS 

 „Este o chintesenţă a experienței rezultate din numeroase cercetări efectuate pe tot parcursul vieții, o colecție de „pastile magice” pentru fiecare om în parte.”

Practică aplicată sub îndrumarea autorului S.N. Lazarev


Cursul vă va ajuta să accelerați asimilarea principiilor de bază din cadrul sistemului cercetărilor lui S.N. Lazarev și a modalităților de aplicare ale acestora în practică.

În cursul său, autorul a selectat 12 etape principale, pe care fiecare om trebuie să le parcurgă, dacă dorește să se schimbe și să-și schimbe viața.

Cursul este construit ca un curs + practică individuală aplicată ghidată de autor, și fiecare din cele 2 module constă într-un program a câte 30 de zile consecutive / modul în care, la fiecare 5 zile, participanții vor primi informațiile necesare parcurgerii, pe rând, a celor mai importante etape. Fiecare modul în parte are câte 6 lecții cu 5 zile alocate fiecărei lecții


La fiecare 5 zile participanții vor avea la dispozitie câte o lecție (30 - 60 minute), în care Serghei Nicolaevici explică tema și continuă cu ”sarcinile” de realizat ca și ”teme pentru acasă”. Fiecare lecție este însoțită si de scurte meditații cu recomandarea de a fi reluate cel puțin o dată pe zi in cadrul etapei, precum și câteva materiale în formă de text ce pot fi descărcate pentru a fi disponibile participanților și după terminarea cursului.

După efectuarea sarcinilor, pe grupul de whatsapp dedicat cursului ”Vindecarea sufletului” veți putea să faceți schimb de experiență, cu privire la acestea, cu alți participanți, să discutați despre dificultățile cu care v-ați confruntat, rezultate, efecte, etc. Făcându-vă temele, în fiecare zi, veți observa și veți simți schimbări benefice care vor avea loc în viața dumneavoastră și în mediul în care trăiți.

În cadrul acestei practici individuale aplicate ”Vindecarea sufletului” este necesar din partea participanților un ”efort” susținut pe perioada stabilită. Participarea este contra cost iar programul este disponibil participanților înscriși la fiecare Modul doar pe perioada celor 30 zile, accesul fiind retras la finalul celor 30 de zile.

Programul necesită asumare și implicare din partea participanților, nu doar în ceea ce privește timpul alocat în fiecare zi (minim necesar aprox 60 de minute/zi – la orice oră) cât aplicarea instructiunilor, efectuarea ”sarcinilor” (”temelor pentru acasă”) și menținerea lucrului cu sine în timpul desfasurării activităților curente, de fiecare zi, din viața fiecăruia.




Practică aplicată sub îndrumarea autorului S.N. Lazarev


CUI SE ADRESEAZĂ ACEST CURS?

ÎN CĂUTAREA ECHILIBRULUI 

Pentru cei epuizați emoțional, care doresc să iasă din starea de frică sau depresie. Pentru cei care și-au pierdut credința și forțele pe drum.

PE CALEA SPRE IUBIRE

Pentru cei care suferă, care caută cheia de la sursa iubirii divine necondiționate. Cea mai importantă întrebare este: cum vine asta, să trăiești prin sentimente?

PRIVESC ÎN DIRECȚIA CREDINȚEI

Pentru călătorii care se află pe calea spre Dumnezeu și doresc să-și deschidă inima către credință. Aici vor găsi un sprijin de nădejde.

CUNOAȘTEREA UNIVERSULUI 

Pentru toți înțelepții și învățătorii – aici vor avea parte de o imersiune în esența lucrurilor. Cine conștientizează că este ceva mai mult decât un corp fizic.

ÎN CĂUTAREA RĂSPUNSURILOR

Pentru cei care s-au rătăcit în propria pânză de păianjen țesută din rătăciri și pentru cei care vor să știe „de ce așa?” și să vadă clar raporturile de reciprocitate dintre evenimente.

ALEGE CONȘTIENT

Pentru toți cei care vor să se schimbe, să-și ridice nivelul de energie interioară și să-și restabilească rezervele de energie.

ACEST CURS ESTE IDEAL PENTRU DUMNEAVOASTRĂ, DACĂ:

– Nu simțiți esența menirii propriului suflet, fiind convinși, în același timp, că faceți ceva greșit;

– Vă este teamă să ieșiți din zona de confort dar, în același timp, vă temeți să vă asumați responsabilitatea pentru propria viață;

– Nu înțelegeți adevăratul sens al vieții și sunteți profund dezamăgiți de propriul destin;

– Aveți dificultăți în relațiile personale, nu știți cum să construiți corect relații cu un partener. Simțiți „un gol” în suflet și nu înțelegeți cum să iubiți din toată inima;

– Simțiți frică sau se exercită o anumită formă de violență asupra dumneavoastră. Nu sunteți capabil să iertați sau simțiți gelozie;

– Îmbinați cu dificultate relațiile armonioase și cariera, în același timp, regretați lipsa de atenție și grijă față de propria persoană;

– Aveți probleme în relațiile cu copiii.

Practică aplicată sub îndrumarea autorului S.N. Lazarev



PROGRAMUL

MODULULUI 1

Lecția 1 - Căința

De ce să ne căim?

Lecția 2 - Iertarea


Cum să-ți iubești „dușmanii”?

Lecția 3 - Smerenia

Care este sensul ei profund?

Lecția 4 - Puterea atașamentelor
partea 1


Lecția 5 - Puterea atașamentelor
partea 2
Lecția 6 - Vindecarea sufletului, a spiritului, a corpului


VOM ANALIZA PRINTRE ALTELE:


– Care este diferența dintre smerenie și răbdare?

– Agresivitatea pasivă – ce este și de ce apare?

– Acceptarea oricărei situații – cum să ajungem acolo?

– Cum să gestionăm corect un conflict?

– De ce este important să percepem nemulțumirea, supărările și alte manifestări „negative” ca pe un dar al destinului?

– Relațiile reciproce dintre suflet și corp

– Tipurile de energii și modul în care acestea ne influențează sănătatea

– Despre emoții și de ce este important să trăim prin sentimente

– Despre gândirea unui om sănătos

– Acțiunile care ne ajută să ne păstrăm sănătatea


REZULTATUL MODULULUI:


Veți înțelege cum are loc procesul căinței și iertarea benefică, veți afla cum să ajungeți la un nou nivel al vieții spirituale și vă veți orienta în această direcție. 

Veți putea începe să construiți un fundament corect al propriului suflet, pentru dezvoltarea sa ulterioară, veți face primii pași pe calea vindecării sufletului.

Practică aplicată sub îndrumarea autorului S.N. Lazarev



”Am observat și m-am convins cât de strânsă este legătura dintre emoțiile noastre, sănătatea și destinul nostru. Mai mult decât atât, influențând structurile karmice, am fost surprins să observ că atunci când se produce o schimbare la acest nivel – la nivel de câmp - se schimbă nu doar sănătatea, ci și caracterul și destinul. Am putut observa că aceste trei domenii ale vieții sunt strâns legate, sunt unificate printr-o energie comună care se revarsă de la una la cealaltă. În cuvinte mai simple, omul se poate concentra pe propria sănătate, să dedice totul propriei sănătăți și să uite de suflet, de viitorul său. Și vor începe problemele cu sufletul, apoi problemele cu viitorul, iar apoi își va pierde și sănătatea. Dacă un om se roagă să aibă bunăstare, gândindu-se doar la aceasta, starea lui emoțională se poate deteriora. Adică, închinarea la bunăstare, bani, succes și stabilitate poate dăuna sufletului. Rezultă că trebuie să existe un sistem al priorităților. Eu prezint simplificat acest aspect, în felul următor: la început - temelia, apoi pereții și la final - acoperișul. De fapt, noi trebuie să avem grijă de suflet, în primul rând, abia apoi, de ceea ce numim stabilitate, bunăstare și asigurarea viitorului și, la urmă, de prezent, de problemele noastre la nivel fizic. La început, într-un mod destul de chinuitor, am încercat să percep toate conexiunile dintre o boală și factorii care o generează și, peste tot, am văzut un singur lucru: totul începe de la suflet. Dar aveam doar o vagă idee despre ce este sufletul. Am văzut că boala este o consecință a agresivității subconștiente, iar aceasta este o consecință a unui atașament, la rândul său, iar atașamentul este o consecință a pierderea credinței în Dumnezeu și a iubirii față de Dumnezeu - văzând această succesiune de multe ori, am început să înțeleg, treptat, cum este organizată lumea și legile care coordonează dezvoltarea sufletelor noastre. Dar, priveam totul cu ochii unui om de știință și am ajuns, involuntar, la concepte precum „Dumnezeu”, „iubire față de Dumnezeu”, „detașare”. Iar prin acestea am ajuns pe teritoriul ideilor religioase. Și, din obișnuință, acceptam ceea ce descopeream. Mă foloseam de conceptele religioase, considerându-le corecte, de neclintit și nici nu bănuiam că acestea, în mare parte, sunt destul de naive și nu numai că nu oferă o reprezentare reală a legilor universale, ci chiar le denaturează, în anumite cazuri. Începând să analizez Biblia, am realizat că învățăturile lui Hristos și reprezentările religioase obișnuite sunt complet diferite. Hristos a vorbit despre ceva, iar discipolii Săi au spus altceva. Dar, la început, nu am trecut prin niciun fel de filtru critic conceptele și termenii pe care-i foloseam. Le consideram, pur și simplu, corecte și mă foloseam de ele. Credeam că iubirea este doar plăcere. Consideram căința ca pe o cale de a obține anularea unei pedepse, în urma unor rugăminți. Esența căinței era de a-l convinge, pe cel care pedepsește, să nu facă acest lucru. Credeam că rugăciunea înseamnă să ceri sănătate și îndeplinirea dorințelor. Eram sigur că lucrul cu sine înseamnă curățarea sufletului de murdărie, ca pe o găleată de gunoi. Te-ai curățat, ai înlăturat supărările, judecarea, prin căință, și te-ai însănătoșit. Apropo, așa s-a și întâmplat. Și nici măcar nu bănuiam că este necesar să te schimbi, în același timp. Pe atunci nu înțelegeam pilda „celor șapte demoni” – o pildă uimitoare, povestită de Hristos. Când alungi un demon din suflet, pot să vină, în locul său, de șapte ori mai mulți. De ce? Era o enigmă pentru mine. Am trecut cu vederea această pildă. Și, doar văzând de multe ori, un suflet care s-a purificat, cu un caracter destul de rău care s-a păstrat și la ce se ajunge, am început să înțeleg revelațiile expuse în Biblie. De fapt, purificarea sufletului nu este un proces mecanic de eliberare de murdărie, supărări și altele. Noi trebuie să ne schimbăm în așa fel încât să nu ne mai supărăm și să nu mai judecăm. Dacă sufletul s-a purificat, dar caracterul nostru este același, putem păcătui și mai mult. Boala ne blochează agresivitatea. Dar, dacă noi, de exemplu, ne vom purifica sufletul de agresivitate, nu vom fi bolnavi, dar caracterul, fără restricția, reprezentată de boală, poate să-și continue degradarea. Și apoi, din nou va apărea murdăria și va fi mult mai multă. Cu alte cuvinte, condiția principală a purificării sufletului nu este căința mecanică, faptul că te-ai înfometat o perioadă, te-ai detașat și sufletul s-a curățat; condiția principală este să ai capacitatea de a-ți schimba caracterul în bine, de a-ți cultiva calitățile divine și de a învinge însușirile demonice, așa cum se spune în Bhagavad Gita. Căința duce la înțelegerea direcției în care aspirăm. Scopul creează funcția. Un scop greșit duce la sentimente greșite. Dar eu nu știam acest lucru. Nu știam de ce este necesar să-ți îmbunătățești caracterul. Ca om de știință, eram pragmatic, iar corpul și sănătatea erau pe primul loc pentru mine. Eu spuneam: „Dacă vă veți schimba caracterul, veți elimina agresivitatea prin căință, vă veți îmbunătăți viața și veți fi sănătos. Adică, eu sugeram că sănătatea, caracterul unui om și destinul său nu depind de iubire, ci pot fi influențate mecanic prin anumite tehnici. De exemplu, rugăciunea pentru a-ți îmbunătăți sănătatea, caracterul și destinul. Dar, de ce este necesară îmbunătățirea caracterului, la urma urmei?

Ca să ai parte de bunăstare, ca să ai bani, ca să ai sănătate. Atunci nu știam că un scop incorect generează o deformare a funcției și duce la sentimente greșite. De aceea, atunci când ne rugăm doar pentru sănătate și bunăstare, când ne îmbunătățim caracterul, ne purificăm sufletul pentru a obține sănătate și bunăstare, nu vom avea parte nici de sănătate, nici de bunăstare. Dacă mai întâi construim pereții, apoi temelia, iar apoi încercăm să potrivim acoperișul, întreaga construcție se va nărui. De fapt, îmbunătățirea caracterului, adică restabilirea armoniei sufletești este necesară pentru a deveni fericit cu adevărat. Iar fericirea adevărată înseamnă unitatea cu Dumnezeu și asemănarea cu El.”