”Am observat și m-am convins cât de strânsă este legătura dintre emoțiile noastre, sănătatea și destinul nostru. Mai mult decât atât, influențând structurile karmice, am fost surprins să observ că atunci când se produce o schimbare la acest nivel – la nivel de câmp - se schimbă nu doar sănătatea, ci și caracterul și destinul. Am putut observa că aceste trei domenii ale vieții sunt strâns legate, sunt unificate printr-o energie comună care se revarsă de la una la cealaltă. În cuvinte mai simple, omul se poate concentra pe propria sănătate, să dedice totul propriei sănătăți și să uite de suflet, de viitorul său. Și vor începe problemele cu sufletul, apoi problemele cu viitorul, iar apoi își va pierde și sănătatea. Dacă un om se roagă să aibă bunăstare, gândindu-se doar la aceasta, starea lui emoțională se poate deteriora. Adică, închinarea la bunăstare, bani, succes și stabilitate poate dăuna sufletului. Rezultă că trebuie să existe un sistem al priorităților. Eu prezint simplificat acest aspect, în felul următor: la început - temelia, apoi pereții și la final - acoperișul. De fapt, noi trebuie să avem grijă de suflet, în primul rând, abia apoi, de ceea ce numim stabilitate, bunăstare și asigurarea viitorului și, la urmă, de prezent, de problemele noastre la nivel fizic. La început, într-un mod destul de chinuitor, am încercat să percep toate conexiunile dintre o boală și factorii care o generează și, peste tot, am văzut un singur lucru: totul începe de la suflet. Dar aveam doar o vagă idee despre ce este sufletul. Am văzut că boala este o consecință a agresivității subconștiente, iar aceasta este o consecință a unui atașament, la rândul său, iar atașamentul este o consecință a pierderea credinței în Dumnezeu și a iubirii față de Dumnezeu - văzând această succesiune de multe ori, am început să înțeleg, treptat, cum este organizată lumea și legile care coordonează dezvoltarea sufletelor noastre. Dar, priveam totul cu ochii unui om de știință și am ajuns, involuntar, la concepte precum „Dumnezeu”, „iubire față de Dumnezeu”, „detașare”. Iar prin acestea am ajuns pe teritoriul ideilor religioase. Și, din obișnuință, acceptam ceea ce descopeream.  Mă foloseam de conceptele religioase, considerându-le corecte, de neclintit și nici nu bănuiam că acestea, în mare parte, sunt destul de naive și nu numai că nu oferă o reprezentare reală a legilor universale, ci chiar le denaturează, în anumite cazuri. Începând să analizez Biblia, am realizat că învățăturile lui Hristos și reprezentările religioase obișnuite sunt complet diferite. Hristos a vorbit despre ceva, iar discipolii Săi au spus altceva. Dar, la început, nu am trecut prin niciun fel de filtru critic conceptele și termenii pe care-i foloseam. Le consideram, pur și simplu, corecte și mă foloseam de ele. Credeam că iubirea este doar plăcere. Consideram căința ca pe o cale de a obține anularea unei pedepse, în urma unor rugăminți. Esența căinței era de a-l convinge, pe cel care pedepsește, să nu facă acest lucru. Credeam că rugăciunea înseamnă să ceri sănătate și îndeplinirea dorințelor. Eram sigur că lucrul cu sine înseamnă curățarea sufletului de murdărie, ca pe o găleată de gunoi. Te-ai curățat, ai înlăturat supărările, judecarea, prin căință, și te-ai însănătoșit. Apropo, așa s-a și întâmplat. Și nici măcar nu bănuiam că este necesar să te schimbi, în același timp. Pe atunci nu înțelegeam pilda „celor șapte demoni” – o pildă uimitoare, povestită de Hristos. Când alungi un demon din suflet, pot să vină, în locul său, de șapte ori mai mulți. De ce? Era o enigmă pentru mine. Am trecut cu vederea această pildă. Și, doar văzând de multe ori, un suflet care s-a purificat, cu un caracter destul de rău care s-a păstrat și la ce se ajunge, am început să înțeleg revelațiile expuse în Biblie. De fapt, purificarea sufletului nu este un proces mecanic de eliberare de murdărie, supărări și altele. Noi trebuie să ne schimbăm în așa fel încât să nu ne mai supărăm și să nu mai judecăm. Dacă sufletul s-a purificat, dar caracterul nostru este același, putem păcătui și mai mult. Boala ne blochează agresivitatea. Dar, dacă noi, de exemplu, ne vom purifica sufletul de agresivitate, nu vom fi bolnavi, dar caracterul, fără restricția, reprezentată de boală, poate să-și continue degradarea. Și apoi, din nou va apărea murdăria și va fi mult mai multă. Cu alte cuvinte, condiția principală a purificării sufletului nu este căința mecanică, faptul că te-ai înfometat o perioadă, te-ai detașat și sufletul s-a curățat; condiția principală este să ai capacitatea de a-ți schimba caracterul în bine, de a-ți cultiva calitățile divine și de a învinge însușirile demonice, așa cum se spune în Bhagavad Gita. Căința duce la înțelegerea direcției în care aspirăm. Scopul creează funcția. Un scop greșit duce la sentimente greșite. Dar eu nu știam acest lucru. Nu știam de ce este necesar să-ți îmbunătățești caracterul. Ca om de știință, eram pragmatic, iar corpul și sănătatea erau pe primul loc pentru mine. Eu spuneam: „Dacă vă veți schimba caracterul, veți elimina agresivitatea prin căință, vă veți îmbunătăți viața și veți fi sănătos. Adică, eu sugeram că sănătatea, caracterul unui om și destinul său nu depind de iubire, ci pot fi influențate mecanic prin anumite tehnici. De exemplu, rugăciunea pentru a-ți îmbunătăți sănătatea, caracterul și destinul. Dar, de ce este necesară îmbunătățirea caracterului, la urma urmei?

 Ca să ai parte de bunăstare, ca să ai bani, ca să ai sănătate. Atunci nu știam că un scop incorect generează o deformare a funcției și duce la sentimente greșite. De aceea, atunci când ne rugăm doar pentru sănătate și bunăstare, când ne îmbunătățim caracterul, ne purificăm sufletul pentru a obține sănătate și bunăstare, nu vom avea parte nici de sănătate, nici de bunăstare. Dacă mai întâi construim pereții, apoi temelia, iar apoi încercăm să potrivim acoperișul, întreaga construcție se va nărui. De fapt, îmbunătățirea caracterului, adică restabilirea armoniei sufletești este necesară pentru a deveni fericit cu adevărat. Iar fericirea adevărată înseamnă unitatea cu Dumnezeu și asemănarea cu El.”